Președintele PC Daniel Constantin a declarat, miercuri, că tensiunile din USL sunt regretabile, urmare a unor lucruri acumulate în timp, că întotdeauna PC a ținut rolul de echilibru în Uniune și nu știe dacă mai poate să facă acest lucru având în vedere „faza la care s-a ajuns în acest moment”.
„Tensiunile din USL sunt regretabile văzute din ochii cetățenilor, pentru că cetățenii voiau altceva, mai ales acum, pe sfârșit de an, când toți ne gândim la sărbători liniștite, la familie, la unitate. Sigur că noi, PC întotdeauna a încercat să țină rolul de echilibru. Nu știu dacă mai putem să ținem echilibru în faza în care s-a ajuns în momentul acesta”, a afirmat Daniel Constantin.
El a spus că nu poate să se pronunțe în legătură cu o iminentă ruptură a USL, deoarece el va milita pentru unitatea uniunii, pentru a nu dezamăgi cetățenii care au văzut în USL forța capabilă să lupte cu „regimul Băsescu”.
„În situația aceasta nu s-a ajuns de ieri, de la votul care a fost în plen sau de la alte lucruri întâmplate în ultimele zile. Practic, sunt lucruri care s-au acumulat în timp, tensiuni care s-a acumulat în timp, care probabil că nu au fost spuse sau gesturi care s-au făcut și care, adunate, au creat această tensiune care a explodat iată, ieri, la votul cu privire la conducerea televiziunii”, a explicat liderul PC.
El a mai arătat că este important că Guvernul trebuie să funcționeze.
Întrebat dacă guvernul ar funcționa fără PNL, Constantin a spus: „E greu de spus, important este să funcționeze, cu PNL, fără PC, fără PSD, este important să funcționeze și oamenii să beneficieze de programul de guvernare”.